Preparate țărănești la poalele cetăților dacice

Încă din anul 1945, bunica Mărioara a pus aluatul la dospit pentru prima oară în casa ei din vale, la umbra arinilor de la marginea pârâului. Pentru aluat a folosit doar făină, apă, drojdie și mâini care știau să-l frământe, doar de atât avea nevoie.

Toamna pregătea dulcețuri și sucuri din roadele aduse tocmai din livezile și arbuștii de pe dealurile moștenite de la străbunii ei, dealuri bogate în livezi de prun, caisă, mere și pere și arbuști de mure, coacăze și afine.

Pe vremea aceea, se spunea că, dacă ajungi să vizitezi în aceeași zi cele două cetăți, Cetățuia și Blidaru, ți se împlinește o dorință. Apoi oricine cobora din munți se întorcea obosit și flămând, iar popasul Mărioarei era primul care-i aștepta la poalele munților.

Nimeni nu pleca de la ea cu burta goală, fie că pornea în drumeție, fie că se întorcea de pe munte. Mereu avea langoși calzi, cu brânză și smântână, sau dulcețuri. Pregătea clătite, vărzare și poale-n brâu. Iar prăjitura Poronio era specialitatea ei, pe care o pregătea doar când o vizita cineva drag.

Rețetele ei au trecut de la un om la altul, dar ingredientele au rămas aceleași. Până și mustul se stoarce proaspăt, toamna, înainte să se facă vin. Așadar, astăzi s-au schimbat doar cei care stau la masă.

Când faci și tu drumul de pe Valea Regilor, treci pe la noi, stăm la vorbă, iei ceva la pachet, apoi urci prin spatele pădurii și pornești pe poteca de la Blidaru, ori ceri să mergi acolo unde-ți dorești, iar noi te lămurim. Iar când te întorci, noi te așteptăm, tot acolo, sub arinii de lângă pârâu, la o masă caldă.